Am înțeles că la îmbunătățirea comunității putem contribui cu toții și dorim să fim parte din acest proces pentru a construi un viitor mai bun.
Momentan, o treime din copii sunt sub pragul sărăciei în România, lucru care are efecte directe asupra nivelului de educație. Din acest motiv dorim să ajungem la cât mai mulți copii, cât mai devreme posibil. Aceștia au nevoie de acces gratuit la educație și de multă susținere din partea noastră.
Această căutare ne-a făcut să ne punem întrebarea:
Care sunt acele elemente care dacă ar fi accesibile tuturor copiilor, indiferent de mediul de proveniență, i-ar ajuta pe aceștia să își atingă potențialul și să trăiască o viață împlinită, cu sens?
Astfel, în ultimii ani am dezvoltat și susținut proiecte prin care am vrut să ajungem la cât mai mulți copii de vârsta antepreșcolară și preșcolară cu elemente ce favorizează creșterea calității actului educațional.